După cum se poate observa, am revenit la diacritice! Motivul pentru care, până nu demult, renunțasem la ele este unul simplu: îmi era mai ușor să scriu fără dumnealor, însă am realizat că nu trebuie să mai murdăresc limba română cu astfel de lucruri, că și așa, săraca, e plină de noroi, iar țara plină de analfabeți. Dar, în fine... Este un alt subiect acesta, care necesită săptămâni de dezbateri, și-l las pe altădată.
Pentru că nu am mai scris de o grămadă de vreme pe blog, trebuie să spun că nu prea am avut timp și, uneori, nici chef, dar acum am din plin!
Trebuie să vă urez un LA MULȚI ANI călduros pentru 1 iunie și o vacanță cît mai plăcută și mai frumoasă!
S-au întâmplat foarte multe lucruri de când n-am mai scris. Unele bune, altele mai puțin...
Totuși. mă bucur așa de mult că a venit vacanța! Îmi lipsesc colegii. Am realizat asta dimineață! Chiar mă bucur că 3 luni nu mai dau teste, teze, nu mai sunt ascultări, exerciții la tablă, însă mi-am dat seama că-mi lipsesc foarte mult nebunii mei, totul pe care îl formăm noi. Mi-e dor să râd cu poftă la toate glumele, năzbâtiile pe care le fac/facem, să facem poze, să ne șoptim la ascultări... Mi-e dor de ei!
Nu vreau să fiu dramatică, așa că am să schimb subiectul!
Ca să fie puțină ironie, am să povestesc excursia de final de an. Ce să vă spun, mai mult decât atat: am fost înconjurată de o armată de „dive” care nu-și vedeau lungul nasului (ca să o zic pe românește), care, parcă, nu mai văzuseră un oraș mare, și care se credeau vedetele acestuia. Nu m-a deranjat statutul pe care și-l asumaseră, ci înfumurarea lor. Adică nu m-a deranjat, m-a scârbit, mai bine-zis! Câte nu sunt ca ele? E plină lumea de așa ceva, dar, „na”, noi, ceilalți, avem nevoie și de astfel de „specimene” ca să ne distrăm și să râdem de fumurile lor. Că, pâna la urmă, „nimic nu-i arde mai rău pe ticăloși ca râsul” (noroc de Caragiale că a surprins adevăratele aspecte ale societății în care trăim)!
A.
Nu am nevoie de diamantele tale ca să strălucesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu