marți, 5 aprilie 2011

Tot ce-i adevarat vine putin cate putin!




   Daca am invatat ceva din toata experienta mea de viata de pana acum este ca toate lucrurile vin la randul lor si, mai presus de toate, toate au rolul lor, tot ce se intampla, se intampla cu un scop.
   Daca azi plangem, maine radem, sau invers; daca acum sunt trista, peste 5 minute ma inveselesc.
   De ce sunt o fire atat de "schimbatoare"? Poate pt ca, pana nu demult, puneam totul la suflet si ma suparam din cauza unora, a unor "destepte" (cu ghilimelele de rigoare) care nu faceau altceva, nu aveau altceva mai bun de facut, mai bine zis, decat sa ma enerveze pe mine. Sunt atatea care au "probleme" si care atata se mai smiorcaie, si, pe care, desigur, toata lumea le crede... Pfff... Nu vi s-a facut niciodata greata de astfel de "dudui" (ca sa nu le numesc altfel) care vor numai sa fie compatimite? Mie, una, mi-ar fi rusine sa ma dau asa in spectacol, dar, na, sunt atatea care nu stiu sensul acestui cuvant, sau care n-au chiar deloc bun simt in ele.
   Cel mai rau imi pare cand sunt compatimite si de anumite persoane foarte dragi mie, care nu-si mai aduc aminte si de cealalta fata a lor. Nu stiu, oare sunt singura care le vede exact asa cum sunt?
   Si daca am mai invatat ceva este ca bunatatea nu aduce nimic bun cu ea. Nu spun ca trebuie sa fii rau, sa calci pe toata lumea in picioare, ci ca nu trebuie sa fii dragut cu toata lumea si sa le acorzi ajutorul tau, caci tu nu-l vei primi, pt ca nimanui nu-i pasa de tine. Si atunci se naste o alta intrebare: De ce as ajuta eu pe cineva, daca acela nu ma va ajuta pe mine? Nu vreau sa se interpreteze gresit, nu ma refer la ajutorul acela caritabil, gen pt oameni saraci, nu, ci la ajutorul acelora cu doua fete sau a "duduilor" descrise mai sus. Degeaba ma dau de ceasul mortii pt ele/ei, daca atunci cand am nevoie de ajutor nu ma vede nimeni, ba chiar mi se intoarce spatele.
   Cu toate ca titlul pe care l-am pus nu prea are legatura cu ceea ce am scris, vreau sa zic ca mi-am adus aminte foarte multe intamplari de azi, de saptamana trecuta si am devenit frustrata. :D
   Totusi, va dau un sfat: NU bagati in seama toate "duduile" care se considera grozave, si incercati sa va indepartati de sfera in care "actioneaza" ele, ca s-ar putea sa va contaminati cu prostie!

Pot sa trec printr-o viata de cosmar daca traiesc o clipa, un vis.
A.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu